Nerostiri
scriu doar un rând
când tac o mie de cuvinte
punctez un dâmb cu steaguri
înşir tăceri în spaime
când plânge vara noastră
sub frunze
prin zgomotoasele căderi
din greaua lumii
păsesc zăpezile devreme
cu pumnii strânşi în fălcile-nroşite
ce toacă în rime
întinsul şir de nume
potop de lespezi din cenuşă
ascute în carne
glasul zăvodului ce stă la uşă
să mistuie în pântece
cărarea
va face-n vreme bocitoarea
firav şuvoi de ape
în ceaţa cea adâncă
când patru zei îşi pun pe tamplă
tăceri flămânde
suflate-n lumânare
